Versetul 13 trebuie înţeles în lumina contextului. Iacov se adresează credincioşilor. Nu se pune deloc chestiunea pedepsei veşnice aici, întrucât acea pedeapsă a fost ispăşită odată pentru totdeauna de Cristos pe crucea de la Calvar. Mai degrabă textul de faţă se referă la modul în care se poartă Dumnezeu cu noi aici pe pământ, în calitatea noastră de copii ai Săi. Dacă nu dăm dovadă de milă faţă de alţii, înseamnă că nu umblăm în părtăşie cu Dumnezeu şi că ne putem aştepta să culegem consecinţele acestei stări de alunecare de la credinţă.

Mila triumfă asupra judecăţii ar putea însemna că Dumnezeu ar dori să-Şi arate mila Sa asupra noastră, mai degrabă decât să ne disciplineze (Mica 7:18); judecata este „lucrarea" Sa „ciudată". Versetul ar putea însemna că noi ne vom putea bucura la judecată, dacă am dat dovadă de milă faţă de alţii, dar dacă nu ne-am purtat cu îndurare faţă de cei pe care pe drept am fi putut să-i condamnăm, atunci nici nouă nu ni se va arăta milă. Sau ar putea însemna că mila triumfă asupra judecăţii în sensul că întotdeauna este mai mare decât judecata. Ideea generală care se desprinde de aici este că dacă vom arăta milă faţă de alţii, judecata ce pe bună dreptate am merita-o ar putea fi înlocuită cu îndurare.

Să ne cercetăm, aşadar, în privinţa acestei chestiuni importante a părtinirii. Suntem noi oare dintre aceia care manifestă mai multă amabilitate şi bunătate faţă de cei ce fac parte din rasa noastră, decât faţă de oamenii din alte rase? Sau suntem noi mai dispuşi faţă de cei tineri, decât faţă de cei bătrâni? Suntem noi mai deschişi faţă de cei plăcuţi la înfăţişare decât faţă de cei lipsiţi de frumuseţe? Suntem noi mai doritori să ne împrietenim cu oamenii sus puşi, decât cu cei care sunt relativ necunoscuţi? Evitam noi oare persoanele cu diverse neputinţe fizice, căutând, în schimb, compania celor puternici şi sănătoşi? Ne purtăm noi oare cu părtinire faţă de cei bogaţi, în detrimentul celor săraci? Întoarcem oare spatele „străinilor" sau celor care nu vorbesc bine limba noastră maternă?

Răspunzând la aceste întrebări, să ne amintim că modul în care îi tratăm pe cel mai puţin admirabil credincios este exact modul în care îl tratăm pe Mântuitorul (Matei 25:40).