Mai întâi de toate, practica este interzisă cu desăvârşire. Observaţi de la început că îndemnul este adresat credincioşilor, cum reiese din cuvintele de salut: „Fraţii mei." Credinţa Domnului nostru Isus Cristos se referă la credinţa creştină. Nu este vorba de încrederea sau de probitatea Lui, ci de comoara de adevăr pe care ne-a încredinţat-o El. Însăilând toate aceste gânduri, aflăm că Iacov spune, de fapt: „Fraţii Mei, în practicarea zilnică a credinţei creştine, să nu daţi dovadă de parţialitate". Snobismul şi deosebirile de clasă sunt total inconsecvente cu creştinismul adevărat. Servilismul sau ploconirea în faţa unor mai mari de pe lumea aceasta nu are ce căuta în prezenţa Domnului Slavei. Dispreţul pentru alţii pe criterii ce ţin de origine, de rasă, sex sau sărăcie constituie, practic, o tăgăduire a credinţei. Porunca aceasta nu contrazice alte porţiuni din Noul Testament unde credincioşii sunt învăţaţi să respecte dregătorii, stăpânii, bătrânii şi părinţii. Existe anumite relaţii rânduite divin care trebuiesc recunoscute (Romani 13:7). În pasajul acesta se pune doar problema acelui respect servil faţă de oameni din pricina îmbrăcăminţii scumpe pe care o poartă sau a altor distincţii artificiale.