Trebuie să ne apropiem de Dumnezeu cu credinţă, fără să ne îndoim. Trebuie să credem că ne iubeşte şi îi pasă de noi; că nimic nu-I este cu neputinţă. Dacă ne îndoim de bunătatea şi puterea Sa, nu vom avea parte de stabilitate în vremurile de restrişte. S-ar putea ca într-un moment să ne odihnim în linişte, bizuindu-ne pe făgăduinţele Sale, pentru ca în clipa următoare să simţim că Dumnezeu şi-ar fi retras îndurarea de la noi. Astfel vom fi ca talazul mării, când sus pe înălţimi, când doborâţi în vale - tulburaţi şi aruncaţi încoace şi încolo. Lui Dumnezeu nu-I face cinste acest fel de credinţă care alternează între optimism şi pesimism. El nu dăruieşte pricepere duhovnicească unor astfel de oameni instabili şi şovăielnici (versetul 7,8). În versetele 5-8, sursa înţelepciunii este Dumnezeu; ea se capătă prin rugăciune; şi se dă cu mâna largă, fără reproşuri; condiţia esenţială pentru primirea ei este ca noi să cerem cu credinţă, fără să ne îndoim.