Aici se face un contrast între religia zadarnică şi religia curată şi neîntinată. Prin religie se înţelege aici tiparele externe de comportament legate de convingerile religioase. Se referă la formele exterioare, mai degrabă decât la duhul lăuntric, înseamnă exprimarea externă a concepţiei prin închinare şi slujire, mai degrabă decât prin doctrinele în care crede cineva.

Oricine crede că este religios, dar nu-şi poate stăpâni limba, religia unui astfel de om este zadarnică. S-ar putea ca acest om să respecte tot felul de ceremonii religioase, care-l fac să pară foarte cucernic. Dar el se înşeală singur. Lui Dumnezeu nu-I trebuie ritualurile. Pe El îl interesează o viaţă de neprihănire practică.

O limbă ne-înfrânată este doar unul din exemplele religiei zadarnice. Orice comportament ce nu concordă cu credinţa creştină este lipsit de valoare. Se spune că un băcan era în realitate un înşelător, care se ascundea după un paravan de pioşenie. Locuinţa sa era deasupra magazinului său. În fiecare dimineaţă îşi chema asistentul:

„John!"

„Da, domnule."

„Ai botezat laptele?"

„Da, domnule."

„Ai colorat untul?"

„Ai pus cicoare în cafea?"

„Da, domnule."

„Foarte bine. Acum vino sus, la citirea Cuvântului şi rugăciunea de fiecare dimineaţă!"

Iacov spune că o atare religie este zadarnică. Ceea ce doreşte să vadă Dumnezeu este un gen de evlavie practică, marcată de un interes real faţă de nevoile altora şi de dorinţa de a ne păstra viaţa neîntinată. Ca exemple de religie curată şi neîntinată Iacov îl elogiază pe omul care vizitează orfanii şi văduvele nevoiaşe şi care se păstrează neîntinat de lume.

Cu alte cuvinte, elaborarea practică a naşterii din nou se găseşte în „acte de har şi într-o umblare a detaşării de lume." Guy King defineşte aceste virtuţi drept dragoste practică şi sfinţire practică.

Noi trebuie să ne punem propria noastră credinţă la încercare în lumina următoarelor întrebări: Citesc eu Biblia cu dorinţa smerită de a-L lăsa pe Dumnezeu să mă mustre, să mă înveţe şi să mă schimbe? Doresc eu să-mi înfrânez cu adevărat limba? Îmi scuz eu izbucnirile de nervi? Sau vreau să dobândesc biruinţa asupra lor? Cum reacţionez când cineva spune o glumă necuviincioasă? Se manifestă credinţa mea prin fapte de milostenie şi omenie faţă de cei care nu au cum să mă răsplătească pentru acestea?