Versetul 25 - Cel care are natura cea nouă şi care este condus de Cuvânt va descoperi că aceasta este „legea desăvârşită, aceea a libertăţii”. Legea Sinaiului era scrisă pe table de piatră; ea nu scria nimic pe inimă. Ea zicea oamenilor ce trebuiau să facă, dar nu le dădea nici dorinţa, nici capacitatea de a o respecta. Acum, prin Cuvântul lui Dumnezeu, ne-a fost dată nu numai o revelaţie desăvârşită a voii lui Dumnezeu, ci de asemenea, prin acelaşi Cuvânt, o natură nouă a fost născută în noi, căreia îi place să lucreze după Cuvânt. A primi porunca de a face ceea ce doresc să fac, înseamnă libertate. Cuvântul lui Dumnezeu devine astfel o lege a libertăţii şi cel care este condus de această lege va fi „fericit în lucrarea lui”.