Nu este de ajuns să primim cuvântul sădit; ci mai trebuie să şi ascultăm de el. Nu este nici o virtute în a poseda o Biblie sau chiar în a o citi ca pe o simplă lucrare literară. Trebuie să existe dorinţa puternică de a-L auzi pe Dumnezeu vorbindu-ne, precum şi dispoziţia de a face fără murmur tot ce ne spune El. Trebuie să transpunem în practică Biblia, să acţionăm asupra celor citite. Cuvântul trebuie să devină trup în viaţa noastră, să prindă viaţă. Nu trebuie să existe nici un moment în care să ne apropiem de Scriptură fără să-i permitem să ne schimbe viaţa, înspre mai bine. A declara că iubim cuvântul lui Dumnezeu sau a ne da în cercetători ai Bibliei este o formă de autoamăgire, dacă sporirea cunoştinţelor noastre din Cuvânt nu produce în viaţa noastră o asemănare tot mai mare cu Domnul Isus. A continua să acumulăm o cunoaştere intelectuală a Bibliei, fără să şi ascultăm de ea, poate fi o capcană, iar nu o binecuvântare. Dacă învăţăm mereu ce trebuie să facem, dar nu punem în practică aceste lucruri, vom deveni deprimaţi, frustraţi şi nepăsători. „Impresia neînsoţită de expresie duce la depresie." De asemenea devenim mai răspunzători faţă de Dumnezeu. Combinaţia ideală este să citim Cuvântul şi să ascultăm implicit de el.