În secţiunea aceasta Iacov se ocupă de subiectul ispitei, folosind acest termen în două sensuri diferite. În versetele 2-12 ispitele sunt ceea ce am putea numi încercări sfinte sau probleme pe care Dumnezeu le trimite, cu scopul de a testa realitatea credinţei noastre şi de a ne face să fim tot mai mult asemenea chipului lui Cristos.

Pe de altă parte, în versetele 13-17 subiectul discuţiei îl constituie ispitele ne-sfinte, care vin dinlăuntru şi conduc la păcat. Viaţa creştină este plină de probleme, care ne năpădesc când nici nu ne aşteptăm. Uneori ele vin singure, alteori sunt însoţite de o mulţime de alte probleme. Dar oricum ar fi lucrurile, problemele sunt inevitabile. Iacov nu spune: „dacă treceţi prin felurite încercări", ci când treceţi prin ele, asta însemnând că nu putem scăpa de ele. Întrebarea se pune: „Ce vom face în acest caz? Cum vom reacţiona la încercările ce vin peste noi?"

Există mai multe atitudini posibile pe care le putem adopta faţă de aceste testări şi încercări ale vieţii. Ne putem răzvrăti împotriva lor (Evrei 12:5), adoptând un duh de sfidare şi lăudându-ne că vom învinge prin propriile noastre puteri. Pe de altă parte, este posibil să cădem frânţi de oboseală, cu inima sleită, gata să ne dăm bătuţi, când nu mai putem îndura presiunile exercitate asupra noastră (Evrei 12:5), dar asta ar echivala cu atitudinea de fatalism şi ne-ar face să ne îndoim dacă Domnul mai are grijă de noi. Şi apoi am putea să bombănim, să ne văietăm şi să protestăm împotriva necazurilor ce ne năpădesc. Este exact atitudinea de care ne previne Pavel la 1Corinteni 10:10, ca nu cumva să ne-o însuşim.

O altă opţiune este să cădem în auto-compătimire, gândindu-ne doar la noi înşine şi cerşind compătimirea celor din jurul nostru. Şi, în sfârşit, putem adopta o atitudine mult mai bună, lăsând ca aceste dificultăţi şi perplexităţi ce vin peste noi să ne exerseze (Evrei 12:11). Noi putem spune, de fapt: „Dumnezeu a îngăduit să vină peste mine această încercare, întrucât El are în vedere un plan. El îmi doreşte binele prin acest lucru. Eu nu ştiu care este scopul urmărit de El, dar voi încerca să-l aflu. Oricum, eu vreau ca planurile Sale să se împlinească în viaţa mea." Aceasta este atitudinea promovată de Iacov: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări." Nu vă răzvrătiţi! Nu cădeţi răpuşi de oboseală! Ci bucuraţi-vă! Căci problemele acestea nu vă sunt inamice, dornice să vă distrugă, ci prietene, venite să vă ajute să dezvoltaţi caracterul creştin.

Dumnezeu vrea să producă în fiecare din copiii Săi un caracter cristianic; se străduieşte să ne facă tot mai mult asemenea chipului lui Cristos. Dar procesul acesta implică, necesarmente, suferinţă, frustrări şi perplexitate. Roadă Duhului nu se poate produce în condiţii de vreme exclusiv însorită, ci mai trebuie să vină şi ploi şi nori întunecaţi. E drept că încercările nu vor fi niciodată plăcute, ci ni se vor părea grele şi dezagreabile. Dar după aceea ele vor produce roadă paşnică a neprihănirii în cei care sunt astfel formaţi de ele (Evrei 12:11). De câte ori nu auzim câte un creştin spunând, după ce a trecut printr-o criză grea: „Nu mi-a fost deloc uşor, dar n-aş fi renunţat pentru nimic în lume la această experienţă."