Primul capitol prezintă marele subiect al epistolei - dezvoltarea unui caracter creştin complet în sânul unui sistem religios fără viaţă.
Versetele 2-4 - Apostolul începe prin a ne încuraja să ne bucurăm în încercări, acestea devenind prilejul de a dezvolta viaţa practică de smerenie. Mai întâi, ne spune că ele constituie ca un test al realităţii credinţei noastre. În al doilea rând, ele sunt mijlocul de care Se foloseşte Dumnezeu pentru a lucra răbdare. În al treilea rând, dacă răbdarea îşi are lucrarea desăvârşită, va duce la o viaţă creştină bine echilibrată, în care voia noastră va fi înfrânată, şi cea a lui Dumnezeu, împlinită. Pentru aceasta, trebuie ca răbdarea să-şi poată avea lucrarea desăvârşită. Lucrarea răbdării constă în a zdrobi încrederea în sine şi voia proprie şi în a ne învăţa că, despărţiţi de Dumnezeu, nu putem face nimic. Când răbdarea îşi va fi avut lucrarea desăvârşită, sufleul îşi va arăta supunerea faţă de Dumnezeu în încercare, plecându-se în faţa a ceea ce permite El şi aşteptând în Domnul. „Este bine ca omul să aştepte, şi aceasta în tăcere, mântuirea Domnului” (Plângeri 3:26 ).
Apostolul începe deci prin a prezenta în ce fel Dumnezeu dezvoltă în ai Săi o viaţă împlinită, căreia nu-i lipseşte nici o trăsătură creştină. Această viaţă a fost desăvârşit manifestată în Hristos pe pământ în mijlocul încercărilor şi suferinţelor; ea este manifestată în credincioşi, prin încercare şi suferinţă.