Versetele 19-21 - Astfel creştinul este chemat să fie un martor al noii creaţii, trăind în puterea care lucrează prin noua natură, în loc să acţioneze potrivit dorinţelor stricate ale celei vechi. Suntem chemaţi să ne comportăm într-un mod practic consecvent cu această natură nouă. Trebuie să fim grabnici la ascultare, înceţi la vorbire şi înceţi la mânie. A asculta corespunde unei atitudini de dependenţă, atentă la ceea ce spune Dumnezeu. A vorbi, înseamnă a exprima propriile noastre gânduri. Trebuie deci să fim grabnici la ascultarea cuvintelor lui Dumnezeu, expresia gândirii şi voii Sale, şi să fim înceţi la exprimare, care prea adesea nu face decât să arate firea şi voia noastră. Pe de altă parte trebuie nu numai să fim înceţi în a da expresie gândurilor minţii, ci şi înceţi la mânia care exprimă sentimentele inimii noastre. Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu şi nu este compatibilă cu smerenia. De aceea suntem îndemnaţi să lepădăm orice necurăţie a cărnii şi orice revărsare de răutate a inimii, care se manifestă prin vorbe aprinse şi o mânie nedreaptă. Trebuie să judecăm răul care se ascunde în spatele cuvintelor răutăcioase şi a exploziilor de mânie. Aceasta, nu căutând să respectăm o lege exterioară, potrivită numai pentru a întărâta carnea, ci respingând fiecare dintre aceste faze şi primind cu blândeţe Cuvântul lui Dumnezeu sădit. Acesta este Cuvântul primit în suflet, nu cu raţionamente şi întrebări, ci în blândeţea care se supune la ceea ce are Dumnezeu de zis. Cuvântul astfel sădit în suflet va lucra pentru a ne elibera de orice rău al cărnii şi al lumii. Suntem astfel nu numai născuţi prin Cuvânt, ci suntem transformaţi în caracterul nostru şi creştem în har prin acelaşi Cuvânt.