Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce păcătuim? Iată răspunsul: Apoi pofta, când a conceput, dă naştere păcatului. În loc să demascam gândul acela rău, e posibil ca noi să-l încurajăm, să-l nutrim şi să-l savurăm. Acest act de încuviinţare se aseamănă cu actul conjugal. Pofta concepe, după care se naşte un bebeluş oribil, numit PĂCAT. Este un alt mod de a afirma că dacă ne gândim suficient la un act interzis, sfârşim prin a-l comite. Întregul proces al poftei care concepe şi dă naştere păcatului este ilustrat cu pregnanţă de incidentul de la 2Sam 11:1-27 dintre David şi Batşeba.
Şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea, spune Iacov. Păcatul nu este un obiect steril şi sterp, ci el naşte proprii săi copii. Afirmaţia că păcatul produce moartea poate fi înţeleasă în mai multe feluri. Mai întâi, păcatul lui Adam a adus moarte fizică asupra sa şi a urmaşilor săi (Geneza 2:17). Dar păcatul conduce şi la moartea veşnică, spirituală - despărţirea definitivă a persoanei respective de Dumnezeu şi de binecuvântare (Romani 6:23a). Într-o anumită privinţă, păcatul are ca urmare moartea şi pentru credincios. De pildă, la 1Timotei 5:6 citim că o văduvă credincioasă care trăieşte în plăceri este moartă, chiar dacă este încă în viaţă. Asta înseamnă că ea îşi iroseşte viaţa şi nu împlineşte deloc scopul pentru care a mântuit-o Dumnezeu. A fi în afara părtăşiei cu Dumnezeu pentru un creştin este o formă de moarte, chiar dacă mai este încă în viaţă.