Omul este întotdeauna gata să dea vina pentru păcatele sale pe altcineva. Dacă nu poate da vina pe Dumnezeu, atunci se va agăţa de psihologia modernă, spunând că păcatul este o „maladie". În felul acesta el speră să scape de judecată. Dar păcatul nu este nici maladie, nici boală, ci un eşec moral, pentru care omul trebuie să dea socoteală. Unii chiar încearcă să dea vina pe obiectele neînsufleţite din jurul nostru pentru păcatul comis de ei. Dar lucrurile „materiale" nu sunt păcătoase în ele însele. Nu acolo îşi are păcatul obârşia. Iacov se duce până la vizuina leului când spune: „Fiecare este ispitit când este atras şi ademenit de pofta lui însuşi." Păcatul izvorăşte din noi înşine, din natura noastră veche, căzută şi degenerată. Isus a spus: „Din inimă ies gândurile rele, uciderile, adulterele, curviile, hoţiile, mărturia mincinoasă şi blasfemiile" (Matei 15:19).
Cuvântul folosit de Iacov pentru dorinţe în versetul 14 ar putea fi o referire la orice formă de dorinţă - şi bună, şi rea. Cuvântul în sine are o încărcătură morală neutră. Dar, cu puţine excepţii, el este folosit în Noul Testament pentru a descrie dorinţe rele şi în mod cert aşa e folosit în textul nostru. Pofta este asemănată cu o femeie rea ce-şi etalează farmecele, ademenindu-şi victimele. Fiecare din noi este ispitit. Cu toţii avem pofte urâte şi atracţii necurate, ce ne îndeamnă mereu să păcătuim. Prin urmare, suntem oare victime neputincioase atunci când suntem atraşi de dorinţele noastre şi ademeniţi? Nicidecum, deoarece ne stă în putinţă să alungăm toate gândurile păcătoase din mintea noastră, concentrându-ne în schimb asupra unor subiecte curate şi sfinte (Filipeni 4:8). De asemenea, în clipa în care suntem sub jarul ispitei, îl putem chema în ajutor pe Domnul, aducându-ne aminte că „Numele Domnului este un turn puternic; cel drept fuge în el şi este în siguranţă" (Proverbe 18:10).