Încheind discuţia despre încercările sfinte, Iacov rosteşte o binecuvântare asupra celui care rămâne în picioare când trece prin strâmtorări. După ce acest om va fi trecut cu bine prin testul la care a fost supus, după ce va fi găsit bun (aprobat), va primi cununa vieţii. Cununa vieţii nu este aici diadema regală, ci coroana dăruită învingătorului, ce va fi dăruită ca răsplată la Scaunul de Judecată al lui Cristos. Desigur nu se sugerează deloc că viaţa veşnică ar fi răsplata pentru răbdarea şi trecerea cu bine prin încercările vieţii. Mai degrabă, cei care au rezistat eroic vor fi onoraţi pentru felul lor de trai, bucurându-se de o apreciere mai profundă a vieţii veşnice, când vor merge în cer. Paharul fiecăruia va fi plin în cer, dar paharele vor fi de dimensiuni diferite - cu alte cuvinte, nu toţi vor avea aceeaşi capacitate de a se bucura de cer. Asta se are în vedere probabil prin sintagma: cununa vieţii - o referire la o savurare mai deplină a gloriilor cerului.
Haideţi acum să facem din această secţiune despre încercările sfinte ale vieţii un capitol cu aplicaţie practică pentru viaţa noastră proprie. Cum reacţionăm noi când vin peste noi diverse forme de încercare? Ne plângem oare cu amărăciune împotriva dezavantajelor de care avem parte în viaţă, sau ne bucurăm şi-I mulţumim Domnului pentru ele? Facem noi paradă de strâmtorările prin care trecem, sau le suportăm în tăcere? Trăim noi în viitor, aşteptând întotdeauna ca împrejurările să se schimbe, sau trăim în prezent, căutând să vedem mâna lui Dumnezeu în tot ce ni se întâmplă în viaţă? Ne lăsăm cuprinşi de auto-compătimire, cerşind compasiunea altora, sau, mai degrabă, ne afundăm într-o viaţă de slujire a altora?