În continuare Iacov îşi îndreaptă atenţia spre cei bogaţi. Interesant că el nu spune: „Bogatul să se bucure de bogăţiile sale", ci afirmă că bogatul se poate bucura că a fost pus într-o stare de jos, învoindu-se astfel cu Ieremia 9:23,24:
„Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţiile lui. Ci, cel care se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt DOMNUL, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea îmi găsesc plăcerea", zice DOMNUL.”
S-ar putea ca bogatul într-adevăr să descopere motive de bucurie dacă se va întâmpla să fie deposedat de averile sale. Poate că pierderea suferită pe planul afacerilor îl va aduce la Domnul. Sau dacă este deja creştin, va putea primi cu bucurie pierderea bunurilor sale materiale, ştiind că în cer are o comoară mai bună şi mai trainică (Evrei 10:34). Bogăţiile pământeşti sunt sortite pierzării, ca floarea ierbii (Isaia 40:6,7). Dacă un om nu are altceva decât bogăţii materiale, atunci toate planurile sale se vor sfârşi la mormânt. Iacov se ocupă de vremelnicia ierbii pentru a ilustra cât de trecătoare este viaţa bogatului şi cât de mica valoarea avuţiilor sale. El se va veşteji... în căile sale. Ideea subliniată aici este desigur aceea că nici soarele, nici vântul nu pot afecta valorile spirituale. Orice încercare ce se lasă cu înţărcarea noastră de iubirea lucrurilor trecătoare şi cu alipirea noastră de lucrurile de sus este o binecuvântare, chiar dacă la început nu pare deloc aşa. Iată deci cum acelaşi har care îi înalţă pe cei smeriţi îi smereşte pe cei bogaţi. Şi unii, şi alţii au motive să se bucure.