III. HABACUC PUNE ACUM SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII DECIZIA LUI DUMNEZEU DE A RECURGE LA O NAŢIUNE ŞI MAI REA PENTRU A O PEDEPSI PE IUDA
Când a auzit Habacuc una ca asta, s-a tulburat şi agitaţia lui l-a condus la al doilea dialog (1:12-2.20). Cum a putut Dumnezeu s-o pedepsească pe Iuda prin intermediul unei naţiuni mai rele decât ea? El polemizează cu Dumnezeu pe temeiul convingerii că ochii Săi sunt aşa de curaţi încât nu pot privi nelegiuirea. Or, babilonienii erau din cale afară de răi! Dar Iuda le întrecea răutatea, întrucât evreii păcătuiau ca unii ce aveau parte de o lumină net superioară babilonienilor. Cum putea privi Dumnezeu asupra răutăţii babilonienilor, văzând cum aceştia îi prindeau pe oameni în plasă, ba chiar cu cârligul? Ei aduceau jertfe idolilor şi se îngrăşau. Oare nu se va pune capăt acestui măcel cu care loveau ei naţiunile? J. E. Evans explică:
S-a recurs la analogia cu viaţa pescarilor, Oamenii erau ca peştii pe care pescarul îi adună în plasă, după care aduce omagii divine plasei prin intermediul căreia s-a îmbogăţit. Plecând de la această analogie, lumea era marea; naţiunea era peştii; Nebucadneţar era pescarul. Plasa a fost forţa militară a caldeului prin care acesta a putut să se îmbogăţească atât de mult de pe urma cuceririlor sale.