„Şi Dumnezeu a zis: „Iată semnul legământului, pe care-l fac între Mine şi voi… curcubeul Meu pe care l-am aşezat în nor… Eu îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi” (verset 12 şi următoarele). Toată făptura se reazemă pe statornicia vecinică a legământului lui Dumnezeu al cărui semn este curcubeul; aşa că nu se mai teme de un al doilea potop. Ba mai mult: când se arată în nori curcubeul trebuie să ne bucurăm; căci ochiul lui Dumnezeu e aţintit la el. Astfel siguranţa omului nu atârnă de a-ducerea sa aminte, care este nesigură şi nedesăvârşită, ci de aducerea aminte a lui Dumnezeu. „îmi voi aduce aminte” a zis Dumnezeu. Ce bine este când te gândeşti că Dumnezeu îşi aduce aminte de unele lucruri, iar de altele nu! îşi va aduce aminte de legământul său; şi nu-şi va aduce aminte de păcatele poporului său. Crucea, care-l întăreşte pe cel dintâi, le şterge pe cele din urma; iar credinţa în aceasta cruce dă pace cugetului turburat şi neliniştit.
„Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor” (verset 14). Ce frumoasă şi mult grăitoare arătare! Răsfrângându-se, prin chiar ceea ce ameninţă cu judecată, anume prin nori, razele soarelui liniştesc inima, cu aducerea aminte de legământul lui Dumnezeu, de mântuirea lui Dumnezeu, şi de aducerea aminte a lui Dumnezeu. Curcubeul în nori ne aduce aminte de cruce. Şi acolo vedem un nor întunecos, un nor de judecată, descărcându-se asupra capului sfânt al Mielului dumnezeiesc; un nor atât de gros că în mijlocul zilei chiar „s-a făcut întunerec peste toata ţara” (Luca 23. 44). Dar, slavă Domnului, razele iubirii veşnice a lui Dumnezeu pătrund prin întuneric; iar credinţa zăreşte, în acel nor atât de întunecos, cel mai frumos şi măreţ curcubeu ce s-a arătat vreodată. Şi, din mijlocul întunericului, se aud aceste cuvinte: „S-a sfârşit”. În aceste cuvinte se adevereşte legământul veşnic al lui Dumnezeu nu numai cu făptura, ci şi cu seminţiile lui Israel şi cu Biserica lui Dumnezeu.