Să venim acum la Noe, şi să-l privim într-altă stare. L-am văzut zidind corabia; l-am văzut în corabie. Dar, acum, îl vom privi ieşind din ea ca să intre în lumea înnoită. „Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe”. Lucrarea judecăţii fiind trecută, Dumnezeu Şi-a adus aminte de familia mântuită împreună cu tot ce ţinea de ea. „Dumnezeu a făcut să sufle vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită” (Cap. 8. 1-2). Atunci razele soarelui au începui să învioreze o lume, care fusese botezată cu un botez de judecată. O lucrare minunată a lui Dumnezeu este judecată; şi, cu toate că-i lăudat Dumnezeu în ea, Lui nu-i place. Slăvit fie numele Său! Întotdeauna. El este gata să părăsească locul judecăţii ca să miluiască, pentru că-i place mila.