După falimentul liniei lui Cain, este ca şi cum Dumnezeu lua istoria omului de la începutul ei (v. 1, 2). Avem aici succesiunea de nume care formează ceea ce s-a chemat de-a lungul veacurilor „firul de aur al credinţei“, care va duce la Mesia: „sămânţa femeii“ promisă după cădere. În această familie nu este problema multor ocupaţii, ca în cea a lui Cain. Umblarea pe pământ a omului lui Dumnezeu abia dacă lasă urme. El nu contribuie în mod semnificativ la progresul lumii şi istoria nu are lucruri mari de spus despre el. El se naşte, Îi slujeşte Dumnezeului său cu umilinţă, are copii şi moare. Da, moartea este acolo, consecinţă a păcatului şi rezumatul vieţii îndelungate a fiecăruia dintre patriarhi se încheie cu cuvintele inexorabile: „şi a murit“ (de opt ori). Satan, mincinosul, afirmase: „nicidecum nu veţi muri“ (3.4), dar Dumnezeu a poruncit: „în ţărână te vei întoarce“ (3.19) şi acest capitol 5 ne aduce o confirmare solemnă. Totuşi Adam şi primii săi descendenţi au atins vârste record. Dumnezeu a permis aceasta, pentru ca, înainte de existenţa Scripturilor, adevărul să poată fi transmis oral prin cât mai puţini intermediari posibili (abia dacă au fost şapte între Adam şi Moise).