Sosise momentul pe care Iosif îl aştepta de mult timp. Câtă răbdare a avut! Dacă s-ar fi făcut cunoscut prea devreme, fraţii săi l-ar fi cinstit de nevoie, ca snopii din visul său, în timp ce inimile lor ar fi rămas reci şi pline de teamă.Acum fraţii află că guvernatorul Egiptului, cel căruia îi aparţine toată această glorie, nu este altcineva decât cel pe care l-au urât şi l-au respins ei. Nu numai că el este în viaţă, ci toate lucrurile îi sunt supuse (Evrei 2.8). Iar purtarea lor criminală a fost tocmai mijlocul prin care s-au împlinit visele lui Iosif. Cât de încurcaţi vor fi fost în inimile lor văzând măreţul har a cărui dovadă vie era Iosif! El nu s-a răzbunat, nici măcar nu le-a reproşat ceva, ci dorea numai fericirea lor. Cât despre inima lui, nu este ea plină de bucurie, o bucurie ca cea a Păstorului care a găsit oaia rătăcită? Acum fraţilor li se dă un mesaj fericit, să ducă veşti bune, să meargă la tatăl lor şi să-i spună despre gloria celui care i-a iertat. Aceasta este şi misiunea noastră, dragi răscumpăraţi ai Domnului, să le spunem altora, începând cu cei mai apropiaţi de lângă noi, ce am găsit în Isus şi să istorisim Tatălui Său „toată gloria Lui“ în adunări de închinare.