Scopul lui Iosif era să întoarcă gândurile fraţilor săi cu peste douăzeci de ani în urmă, lângă groapă, când ei erau insensibili la neliniştea sufletului său pe când le cerea îndurare (42.21); mai voia să-i facă să retrăiască durerea bătrânului lor tată pe care îl anunţau cu cruzime de moartea fiului său. Acum Iosif dorea să vadă dacă ei pot înţelege suferinţa de atunci a fratelui lor mai tânăr şi a tatălui lor. Ei bine, el a reuşit în sfârşit să le mişte inimile! Cât de înduioşător este să-l auzim pe Iuda vorbind despre bătrânul lor tată şi despre fratele mai tânăr, fiu căpătat la bătrâneţe!Ce lecţie este aceasta şi pentru noi! Trebuie să ne punem în locul celorlalţi, să le înţelegem bucuriile şi mai ales amărăciunile. Mai mult, trebuie să pătrundem profunzimea gândurilor dragostei Tatălui pentru Fiul Său şi a durerii Sale când Şi-a văzut Preaiubitul Fiu în mâinile oamenilor răi şi I-a auzit strigătul fără să-I poată răspunde. Şi, în sfârşit, trebuie să încercăm să pătrundem suferinţele Fiului când purta povara păcatelor noastre sub judecata divină şi când, în nemăsurata tulburare a sufletului, a fost părăsit de Dumnezeu pentru noi. Nu suntem noi, în mod trist, adesea insensibili faţă de aceste aspecte pe care Duhul încearcă să le aducă în preocupările noastre?