Cain, condamnat să fie „pribeag şi fugar“, refuză ceea ce rânduise Dumnezeu pentru el şi se aşază în lume în mod confortabil. Îşi construieşte o cetate pentru el şi pentru urmaşii săi şi fiecare îşi găseşte o îndeletnicire după propria alegere. Însă «progresul social» nu îndreaptă natura umană. Rasa lui Cain se aseamănă cu înaintaşul ei. Violenţa şi spiritul de provocare al primului asasin din istorie se regăsesc în descendentul său, Lameh. Această imagine ne prezintă anticipat lumea de azi care Îl trimite la moarte pe Domnul Isus, adevăratul Abel. Totul continuă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi când crucea nu ar fi existat niciodată. Totul se organizează astfel încât viaţa pe pământ să fie cât mai plăcută. Nimic nu lipseşte: ştiinţă, artă, industrie, chiar şi religie. Numai Domnul Isus este aproape întotdeauna absent.Dar, în paralel cu dinastia lui Cain, o altă spiţă îşi face discret apariţia la sfârşitul capitolului. Set ia locul lui Abel şi atunci oamenii încep să cheme Numele Domnului. Viaţa celui drept care fusese dat morţii se perpetuează simbolic pe linia credinţei, vorbindu-ne despre felul în care Hristos, al doilea Om, Şi-a câştigat o familie care-I poartă numele şi care trăieşte în temere de Dumnezeu.