Ieri ne-a fost înfăţişată rugăciunea tâlharului: „Aminteşte-Ţi de mine, Doamne ...“ (Luca 23.42). În cap. 40.14, Iosif îi cere paharnicului, care tocmai urma să fie eliberat: „Adu-ţi aminte de mine ...“ Cât de trist este să citim în v. 23: „Dar mai-marele paharnicilor nu şi-a mai adus aminte de Iosif şi l-a uitat“!Răscumpăraţi de Domnul, beneficiari ai marii Sale mântuiri, nu suntem şi noi adesea nerecunoscători, uitându-L pe Cel care ne-a mântuit? Deşi Îi datorăm totul, din neglijenţă nu vorbim despre El celor care nu au avut privilegiul de a-L cunoaşte. Domnul ştia cât de uituce sunt inimile alor Săi. Instituind Cina, dându-le pâinea şi paharul, le-a spus: „faceţi aceasta în amintirea Mea!“ (Luca 22.19).După visul lui faraon, amintirile se trezesc în mintea paharnicului. Cu siguranţă l-a costat mult să spună: „Astăzi îmi aduc aminte de greşelile mele“ (v. 9). Dar el n-a putut vorbi despre Iosif fără a spune unde şi de ce l-a întâlnit. Tot astfel, când noi Îl mărturisim pe Isus, Mântuitorul nostru, să nu ne temem să facem cunoscut starea de mizerie şi de păcat în care ne aflam atunci când El ne-a făcut cunoscut eliberarea.