În versetul 6, dăm peste trei lucruri, despre care vorbeşte apostolul Ioan: „Pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” (1Ioan 2.16), trei lucruri, care, cum zice apostolul însuşi, cuprind „tot ce este în lume”. Îndată ce Dumnezeu a fost lăsat la o parte, aceste lucruri şi-au desfăşurat toată puterea fără nici o împotrivire. Dacă nu ne încredem în iubirea lui Dumnezeu, în adevărul Său, în harul şi în îndurarea Lui şi nu ne supunem în totul lui Dumnezeu, ne vom supune, în chip sigur, uneia din aceste trei porniri mai sus pomenite, sau chiar toate trei, cu alte cuvinte vom primi domnia Satanei.
Căci, la drept vorbind, omul n-are slobozenie cum îşi închipuie el. Dacă nu-l cârmuieşte Dumnezeu, fără doar şi poate, îl cârmuieşte Satana, chiar dacă lui i se pare că el se cârmuieşte singur. Aşa dar, cele trei mari unelte, pe care le întrebuinţează Satana, sunt: „Pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”. Cu aceste trei unelte, Satana a întâmpinat pe Domnul Isus când L-a ispitit. Diavolul a început să ispitească pe al doilea Adam, îndemnându-l să-şi părăsească starea Lui de desăvârşită atârnare de Dumnezeu. „Porunceşte pietrei acesteia să se facă pâine”! De la Isus nu cere ca celui dintâi om să se înalţe, pe sine însuşi, mai sus decât era; ci cere să dea dovezi de ceea ce era El. Mai departe, dă lui Isus toate împărăţiile lumii împreună cu slava lor, şi, în sfârşit, îl duce pe aripa Templului: şi, acolo, îl îndeamnă sa se arunce jos. (Vezi Matei 4. 1-11; Luca 4. 1-13). Scopul vădit al fiecăreia din aceste ispite era să facă pe Domnul să se abată de la atârnarea deplină de Dumnezeu. Însă toate au fost în zadar. „Scris este”, a fost răspunsul statornic al Domnului Isus, care nu S-a abătut o singura clipă măcar de la voia aşa de lămurită a Tatălui. Alţii s-au străduit să se cârmuiască ei pe ei înşişi. Domnul Isus însă S-a lăsat, în totul, cârmuit numai de Dumnezeu. Ce pildă pentru cei credincioşi! Isus a rămas lipit de Sf. Scriptură şi a fost biruitor; neavând alta sabie decât a Duhului, a dus lupta şi a câştigat o biruinţă măreaţă! Ce deosebire izbitoare între El şi cel dintâi Adam!
Împrejurările, în care era pus Adam, îi vorbeau numai de Dumnezeu; împrejurările, în care era Domnul Isus, vorbeau însă cu totul împotriva lui Dumnezeu; Adam era în mijlocul grădinii cu toate desfătările ei – Isus stătea în mijlocul pustiului cu toate lipsurile pustiului; cel dintâi şi-a pus încrederea în Satana; al doilea s-a încrezut în Dumnezeu; cel dintâi a fost cu totul biruit; al doilea cu totul biruitor. Binecuvântat fie Dumnezeul harului, care a pus soarta în mâinile Aceluia, care este atât de puternic să biruiască, atât de puternic sa mântuiască.