În urma acestei arătări a bunătăţii lui Dumnezeu, vedem pe Iacov aşezându-se la Sucot şi, împotrivindu-se învăţăturii despre viaţa de pribeag, îşi face o casă, ca şi cum acolo ar fi fost vorba să rămână. Dar Sucot nu era locul pe care Dumnezeu îl hotărâse pentru el. Dumnezeu nu-i zisese: „Eu sunt Dumnezeul din Betel”. Aşadar Betel, nu Sucot, trebuia să aibă Iacov înaintea ochilor săi ca ţintă a călătoriei lui. Dar vai! întotdeauna inimile noastre sunt pornite să se mulţumească şi cu mai puţin decât ce vrea Dumnezeu, în mila Sa, să ne dea.
Apoi Iacov înaintează până la Sihem şi-şi cumpără acolo o ţarină, rămânând tot mai dincoace de marginile ce-i hotărâse Dumnezeu. Chiar şi numele pe care-l dă altarului, ridicat de el acolo, ne arată starea lui sufletească. Îl numeşte: „Domnul este Dumnezeul lui Israel”. Fireşte că ne putem bucura dacă-L cunoaştem ca Dumnezuel nostru, dar altceva este să-L cunoaştem ca Dumnezeul casei Lui, socotindu-ne pe noi înşine ca făcând parte din casa Lui. Credinciosul poate să cunoască pe Hristos drept „capul” său; dar altceva este se-L cunoască pe Hristos „Cap” al trupului său sau Bisericii, socotindu-ne pe noi înşine mădulare ale acestui trup.