După ce Dumnezeu i-a schimbat numele în Avraam, vechiul său nume, Avram, a dispărut pentru totdeauna. Spre deosebire de el, numele lui Iacov rămâne în continuare, iar noul nume, Israel, îi devine familiar numai mult timp după Peniel. Acesta este un semn că bătrânul Iacov, „cel care ia luat locul altuia“(25.26 nota f), n-a încetat să se manifeste. Totuşi harul divin a fost evident faţă de el şi familia lui. Domnul răspunsese la rugăciunea lui din cap. 32.11, înduplecând inima lui Esau (v.4). Şi, pentru a sublinia că într-adevăr lucrarea este a lui Dumnezeu, că darurile pregătite de Iacov au fost absolut inutile în faţa dispoziţiilor de necontestat ale lui Esau, v. 8 ne arată că Esau nici măcar nu le-a înţeles rostul. Totuşi vedem că reapar temerile sărmanului Iacov. În faţa lui Esau care voia să-l apere, el ar fi putut da mărturie despre încrederea sa în protecţia Dumnezeului atotputernic: în loc de aceasta, el se strecoară printr-o minciună, spunând că se va duce la Seir, în timp ce va pleca la Sucot. După aceea, ceea ce este şi mai rău, îşi construieşte o casă (v. 17) şi îşi cumpără un ogor (v. 19), negându-şi astfel de două ori poziţia de străin pe pământ. Consecinţele nu întârzie să se arate: au loc însoţiri rele ce duc la necinstirea fiicei sale şi la grozava răzbunare a doi dintre fiii săi, tristul subiect al cap. 34.