În adevăr, după ce-şi alcătuise planul, s-a întors către Domnul şi s-a rugat să-l scape; dar, abia şi-a isprăvit rugăciunea şi se întoarce iar la ticluirile lui. Însă a se ruga şi a ticlui planuri sunt două lucruri care nu pot merge împreună: când fac planuri, mă sprijinesc mai mult ori mai puţin pe ele; când mă rog, trebuie să mă sprijinesc numai pe Dumnezeu. În tot timpul cât privirea mea este afundată în încercările mele, nu sunt pregătit să văd pe Dumnezeu ajutându-mă; şi atunci, rugăciunea nu mai este oglindirea nevoilor mele, ci împlinirea unui obicei oarecare, sau poate cererea către Dumnezeu să-mi sfinţească mijloacele mele. Dar Dumnezeu nu voieşte să cer de la El sfinţirea şi binecuvântarea planurilor şi mijloacelor mele, ci să pun totul în mâinile Sale, lăsându-L pe El să lucreze.