Evrei 1.14 ne învaţă că cei credincioşi beneficiază de slujirea îngerilor – aproape întotdeauna fără ştirea lor. La plecarea sa din Canaan, Dumnezeu voise cumva să-i prezinte lui Iacov pe aceia pe care avea să-i folosească pentru a-i purta de grijă în timpul exilului său (28.12). Acum, în momentul întoarcerii, îngerii de la Mahanaim îl întâmpină pe patriarh în semn de bun venit în ţara promisiunii. Dar Iacov nu este în starea de a se bucura de bunătatea lui Dumnezeu care-i ascultase rugămintea de odinioară (28.20, 21). Într-adevăr, inima lui nu este eliberată de teama specifică omului. Dacă nu-l mai are pe Laban în spate, pe urmele lui, îl are încă înainte pe Esau şi tremură la perspectiva întâlnirii cu el. Sigur că recurge la rugăciune (v. 9-12), dar imediat după aceea ia toate măsurile de prevedere pe care şi le-ar putea imagina cineva, ca şi cum nu ar fi crezut că Dumnezeu poate să-l scape. Oare nu-i asemănăm noi uneori?Să observăm şi atitudinea servilă a lui Iacov(v. 18, 20), deşi binecuvântarea tatălui său îl înălţase ca stăpân al fratelui său. Nu credeţi că, în locul acestei puneri în scenă şi al tuturor acestor aranjamente circumspecte, Iacov ar fi făcut mai bine să meargă în fruntea cetei sale şi, încrezându-se în Dumnezeu, să-i ceară cu curaj iertare fratelui său faţă de care greşise?