Dumnezeu hotărăşte care este responsabilitatea fiecărui vinovat şi pronunţă o întreită sentinţă. Despre şarpe profeţeşte că „sămânţa femeii“ (Hristos) îi va zdrobi capul, cu alte cuvinte, că îi va nimici puterea. De îndată ce păcatul a pătruns în lume, Dumnezeu face cunoscut remediul pe care l-a pregătit deja. Femeii îi sunt rezervate suferinţele de a naşte copii; cât despre om, munca grea va fi partea lui, până se va împlini şi pentru unul şi pentru celălalt sentinţa implacabilă: „pentru că plata păcatului este moartea“ (Romani 5.12 şi 6.23). Credinţa în Răscumpărătorul promis îi permite lui Adam să răspundă condamnării la moarte dând soţiei sale numele Eva: viaţă. La rândul Său, Dumnezeu răspunde acestei credinţe înlocuind şorţurile resurselor omeneşti cu veşminte de piele care ne învaţă acest adevăr fundamental: singura dreptate în care poate fi îmbrăcat omul este aceea în care îl îmbracă Însuşi Dumnezeu. Dar, întocmai cum aceste veşminte erau din pielea unui animal sacrificat, dreptatea cu care Dumnezeu îl acoperă pe păcătos este cea a lui Hristos, Mielul dat morţii.Cât de mângâietor este să vedem că Dumnezeu nu goneşte omul din grădină înainte de a-i fi descoperit gândurile Lui de har şi de mântuire!