Istoria lui Iacov este cea a disciplinei, altfel spus, a şcolii prin care Dumnezeu îi trece pe ai Săi. Este o şcoală grea, deoarece Evrei 12.11 afirmă – iar experienţa noastră o confirmă – „că orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare“. Dar obiectivul lui Dumnezeu este: „pentru folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui“ (Evrei 12.10). Şcoala prin care va trece Iacov avea să dureze 20 de ani, care se vor scurge într-o stare vecină cu robia. Şi cum îl va învăţa Dumnezeu lecţiile Sale? Va permite să i se întâmple aceleaşi lucruri pe care el le-a pricinuit altora. Iacov, al cărui nume semnifică «cel care ia locul altuia –25.26 nota f», nume deplin justificat, va fi la rândul său înşelat şi jefuit. Îl înşelase pe tatăl său prin aceea că, fiind cel mai tânăr, se dăduse drept cel mai în vârstă! Acum are de-a face cu un tată care îl înşală dându-i fiica cea mai în vârstă în locul celei mai tinere! De câte ori nu descoperim neplăcerile sau răutatea faptelor noastre abia când suferim, la rândul nostru, aceleaşi lucruri din partea altora (Judecători 1.7; Isaia 33.1 sf.)!Singurul subiect fericit pe care ni-l prezintă acest capitol este dragostea lui Iacov pentru Rahela. Ne gândim la dragostea Aceluia care, pentru a ne câştiga, a devenit Robul desăvârşit.