Oricum, cunoştinţa, pe care o avea Iacov atunci despre Dumnezeu şi despre casa Lui, era prea mărginită. Tocmeala pe care vrea s-o facă cu Dumnezeu, în cele din urma versete din capitolul 28, ne dovedeşte tocmai lucrul acesta. „Iacov a făcut o juruinţă şi a zis: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine, şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac, dacă-mi va da pâine să mănânc, şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce, în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu; piatra aceasta, pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da”. Iacov zice: „Dacă va fi Dumnezeu cu mine”, când Domnul îi zisese tocmai lucrul acesta: „Eu sunt cu tine şi te voi păzi pretutindeni unde vei merge, şi te voi aduce înapoi în ţara aceasta”, etc. Cu toată această mărturie de dragoste, biata inima a lui Iacov nu-i în stare să se înalţe mai sus decât un „dacă” sau să aibă despre bunătatea lui Dumnezeu gânduri mai înalte decât acestea: „pâine sa mănânc şi haine să mă îmbrac”. Iată ce gândea un om care tocmai atunci văzuse arătarea minunată a scării, rezemată de pământ şi cu vârful până la cer, deasupra căreia stătea Domnul, făgăduindu-i o sămânţă în mare număr şi o moştenire veşnică. Este vădit că Iacov nu putea pătrunde plinătatea gândurilor lui Dumnezeu. El măsura pe Dumnezeu după măsura lui şi de aceea se înşela în cugetul sau despre Dumnezeu. Cu alte vorbe, Iacov încă nu isprăvise cu sine însuşi, şi, deci încă nu începuse cu Dumnezeu.