Una este descoperirea Domnului şi alta este să şi ţinem seama de această descoperire. În nemărginitul sau har, Domnul se arată lui Iacov; dar, abia s-a trezit din somn. şi-l vedem ca-şi dă pe faţă firea lui adevărată, dând dovadă cât de puţin cunoştea în viaţă pe Dumnezeul cel binecuvântat, care i se arătase aşa de minunat. „Ia fost frică şi a zis: „Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerului”! (verset 17). Iacov nu se simţea deloc bine în faţa Lui, căci era plin de el însuşi. Şi nimeni nu poate să se simtă bine în faţa lui Dumnezeu câtă vreme inima nu-i va fi zdrobita şi golită de tot ce este în ea. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea numai într-o inimă zdrobită şi numai o inimă zdrobită e fericită cu Dumnezeu. Dar inima lui Iacov nu era încă zdrobită; căci Iacov încă nu învăţase să se încreadă ca un copilaş în iubirea desăvârşită a Aceluia, care a putut zice: „Am iubit pe Iacov”! (Vezi Maleahi 1. 2; Rom. 9. 13). „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica” (1 Ioan 4.18). Acolo, unde iubirea noastră nu este cunoscută pe deplin, este, în totdeauna, turburare şi nelinişte. Starea de faţă a lui Dumnezeu însă, nu poate aduce teamă în sufletul, care cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, aşa cum s-a arătat în jertfa desăvârşită a lui Hristos. Acel suflet mai degrabă va zice; „Doamne, eu iubesc locaşul Casei Tale, şi locul în care locuieşte slava ta” (Ps. 26. 8). „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor! Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului” (Ps. 84. 2). Când inima e întărită a cunoaşterea lui Dumnezeu, iubeşte casa Lui, oricare ar fi ţelul ei, fie Betel, fie templul din Ierusalim, ori Biserica, alcătuită acum din toţi credincioşii adevăraţi, „zidiţi împreună ca să fie un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efes. 2. 22).