Evrei 12.16, 17 leagă această scenă de cea din capitolul 25. Esau cel lumesc doreşte cu ardoare să moştenească binecuvântarea, dar, cu toate lacrimile lui, este respins; cândva şi-a dispreţuit moştenirea, iar acum este prea târziu (Proverbe 1.28-31). Scena lumii este plină de oameni care, asemeni acestuia, îşi vând sufletul preţios în schimbul unor plăceri trecătoare. Dumnezeul lor „este pântecele şi ... gândesc cele pământeşti“(Filipeni 3.19). Ei sunt oameni din lume şi îşi au răsplata în lumea aceasta (Psalmul 17.14). O deşteptare înspăimântătoare îi aşteaptă când, «mai târziu», îşi vor recunoaşte nebunia. Toate lacrimile vărsate în locul înfiorător caracterizat de „plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ vor fi la fel de inutile ca şi cele ale lui Esau aici, care nu-i pot reda binecuvântarea pierdută numai din vina lui.Pentru Iacov greutăţile abia încep. Ura fratelui său, stârnită din invidie şi gelozie, îl obligă să plece de acasă. El nu-şi va mai vedea mama, deşi ea prevedea o despărţire doar pentru câteva zile (v. 44). Prin urmare, Rebeca va suferi şi ea consecinţele înşelăciunii puse la cale împreună.Dând o asemenea importanţă istoriei vieţii lui Iacov, Scriptura ne va permite să admirăm îndelungata şi răbdătoarea lucrare a harului lui Dumnezeu pentru ai Săi.