În sfârşit, Isaac s-a depărtat de Filisteni şi s-a suit la Beer-Şeba. „Domnul i s-a arătat chiar în noaptea aceea şi i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvânta”… (vers 24). Acum nu numai binecuvântarea Domnului, ci însuşi Domnul era cu el. De ce? Pentru că Isaac, părăsind pe Filisteni cu toate certurile lor, se dusese la Beer-Şeba. Acolo, Domnul putea să se arate robului său; dar nu putea fi de faţă cu el în Gherar, cu toate că îşi vărsase cu dărnicie asupra lui binecuvântările cât timp stătuse în acel loc. Ca să ne bucurăm de starea de fată a lui Dumnezeu, trebuie să fim şi noi unde este El; şi pe El nu-L vom afla în mijlocul certurilor unei lumi nelegiuite. Aşa dar cu cât copilul lui Dumnezeu va părăsi mal grabnic locul în care Domnul nu se poale găsi, cu atât mal bine va fi pentru el. Aşa a fost cu Isaac. Cât timp Isaac a şezut printre Filisteni, n-a avut nici o linişte sufletească, nici n-a putut să-i ajute cu nimic. Adevăratul mijloc de a fi folositor oamenilor din lume, este să rămâi deosebit de ei prin puterea care ţi-o dă legătura cu Dumnezeu, arătându-le astfel un drum mai bun ca al lor. Dar aici, odată cu propăşirea duhovnicească a lui Isaac, se arată şi urmarea umblării sale. „El de acolo se sui la Beer-Şeba. Domnul i s-a arătat… Isaac a zidit acolo un altar şi a chemat Numele Domnului şi şi-a întins acolo cortul. Robii lui Isaac au săpat acolo o fântână” (Vers 23 25). Iată urmarea acestei propăşiri, îndată ce Isaac făcuse cel dintâi pas pe calea dreaptă, merge puţin mai departe; întră în bucuria stării de faţă a lui Dumnezeu. A mărturisit că era străin şi călător, şi s-a umplut de pace; a găsit linişte şi o fântână pe care Filistenii nu puteau s-o astupe, căci nu erau acolo ca să intre în ceartă cu el. Dar aceste lucruri, îmbucurătoare pentru Isaac însuşi, au avut urmări binecuvântate şi pentru ceilalţi: „Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său cu Ahuzat şi cu Picol, căpetenia oştirii lui. Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine voi, care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi”? Ei au răspuns: „Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: „Să fie un jurământ între noi”— Pentru ca să putem lucra asupra inimii şi cugetului oamenilor din lume, trebuie să trăim despărţiţi de ei, arătându-le totuşi o bunătate desăvârşita. Cât timp Isaac a stat în Gherar, n-a fost între el şi ei decât ceartă şi gâlceava; pentru Isaac a fost mâhnire, iar ceilalţi n-au secerat nici un bine. Însă îndată ce Isaac i-a părăsit, inimile lor au fost mişcate şi au venit după el dorind să facă un legământ cu el.
Istoria copiilor lui Dumnezeu ne dă multe pilde de acest fel. Cel mai de seamă lucru pentru noi este să ştim că suntem în locul unde ne vrea Dumnezeu şi că suntem în rânduială cu El, nu numai în ce priveşte starea noastră, dar şi în ce priveşte urmarea acestei stări. Dacă suntem în rânduială cu Dumnezeu, putem lucra asupra altora cu binecuvântare. Îndată ce Isaac s-a suit la Beer-Şeba şi şi-a luat starea de închinător, a fost însufleţit şi Dumnezeu l-a întrebuinţat pentru binele celor ce-l înconjurau. Sărăcia duhovnicească face să fim lipsiţi de multe binecuvântări duhovniceşti şi ne abate de la mărturia cum şi de la slujba noastră. Când suntem într-o stare care nu place lui Dumnezeu, nu trebuie să ne oprim, cum se întâmplă adeseori, ca să întrebăm: unde vom găsi ceva mai bun? Porunca lui Dumnezeu este: „încetaţi să mai faceţi rău”. Apoi, când am ascultat de acea sfântă poruncă, Dumnezeu ne spune alta: „Învăţati-vă să faceţi bine” (Isa. 1. 16). Facem o greşeală mare, dacă socotim că ne vom învăţa să facem bine, înainte ca să încetăm să mai facem rău. „Deşteaptă-te, tu, care dormi şi scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina” (Efes. 5. 14).
Cititorule, dacă faci ceea ce ştii că este rău, sau dacă iei parte, în vreun fel oarecare, la ceea ce ştii că este împotriva Scripturii, ascultă de cuvântul Domnului: „Încetează să mai faci rău” şi fii încredinţat că, dacă te supui acestui cuvânt, nu vei mai rămânea mult fără să cunoşti drumul pe care trebuie să-l urmezi. Numai necredinţa ne face să socotim că nu putem înceta să mai facem rău înainte de a găsi ceva mai bun. Domnul să ne dea un ochi simplu şi o minte ascultătoare!