Dar poate să spună cineva: dacă Isaac nu trebuia să stea în Gherar, de ce este scris că „a făcut semănături în ţara aceea şi a strâns rod însutit în anul acela; căci Domnul l-a binecuvântat” (verset 12). Vom răspunde că împrejurările fericite nu dovedesc că cineva se află într-o stare voită de Dumnezeu. Precum am mai avut prilej să spunem, este o mare deosebire între binecuvântarea Domnului şi starea Sa de faţă. Mulţi se bucură de cea dintâi, fără să aibă parte de cea din urmă. Inima însă e pornită să ia una pentru alta, amestecând binecuvântarea cu starea de faţă a lui Dumnezeu. Asta este o mare greşeală. Şi totuşi, este de mare însemnătate să pricepem bine lucrul acesta. Căci despre un om se poate zice: „Omul acesta s-a îmbogăţit şi a mers din ce în ce îmbogăţindu-se mai mult, până ce a ajuns foarte bogat. Avea cirezi de vite şi de oi, şi un mare număr de robi” (verset 13, 14), fără să se bucure pe deplin şi slobod de starea de faţă a lui Dumnezeu. Boii şi oile puteau aţâţa pizma Filistenilor; pe când starea de faţă a Domnului nu aţâţa deloc pizma Filistenilor. Isaac s-ar fi putut bucura de cea mai fericită legătură cu Dumnezeu fără ca Filistenii să fi băgat de seamă, şi aceasta numai fiindcă nu erau în stare să priceapă, nici să preţuiască preţul acestei legături.