Isaac n-a avut nici un folos din experienţele triste ale tatălui său din capitolele 12 şi 20. Pus la încercare prin foamete, şi el se aşază în Gherar şi, fiindu-i teamă, îşi reneagă soţia, înşelându-l pe Abimelec. Relaţiile cu lumea ne expun şi pe noi aceloraşi consecinţe: lipsa de curaj în a ne mărturisi legătura noastră cu Hristos, teama de dispreţ şi falsa mărturie înaintea lumii. Dar imediat după aceasta citim un frumos episod din istoria patriarhului. Pentru a se pune pe el şi familia lui la adăpost de foamete, seamănă şi recoltează, Dumnezeu binecuvântându-i munca. Prosperitatea lui stârneşte invidia filistenilor (v. 14). Ca şi în timpul lui Avraam, aceştia încearcă să-l lipsească pe omul lui Dumnezeu de apa necesară vieţii (21.25). Apa este furnizată de vechile fântâni, imagine a Cuvântului şi a surselor de împrospătare spirituală de care generaţiile precedente s-au bucurat înaintea noastră şi din care noi va trebui să ne adăpăm pentru noi înşine. Aceşti filisteni răutăcioşi care astupă cu pământ fântânile ne fac să ne gândim la vrăjmaşul sufletelor noastre. El se străduieşte cu toată puterea să ne umple vieţile cu lucruri pământeşti şi să creeze permanent noi nevoi în inimile noastre pentru a ne lipsi de Cuvântul cel viu, indispensabil pentru prosperitatea noastră spirituală.