Sfârşitul acestui capitol 25 ne destăinuieşte câteva învăţături însemnate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom cerceta în curând viaţa lui Iacov. Dar înainte de asta, să ne oprim puţin la purtarea Lui Esau, în privinţa dreptului său de întâi născut. Inima firească nu preţuieşte bunurile dumnezeieşti; căci nu cunoaşte pe Dumnezeu, nici nu pricepe făgăduinţele lui Dumnezeu. Din această pricină lucrările de acum au aşa mare însemnătate şi înrâurire în viaţa omului. Omul preţuieşte ce vede, pentru că merge prin vedere nu prin credinţă. Pentru el, timpul de faţă este totul; viitorul i se pare ceva nesigur şi neînsemnat. Aşa era şi Esau. Dar să ascultăm ce spune chiar el: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi născut” (verset 32)? Prezentul fuge, de aceea despreţuiesc şi părăsesc cu desăvârşire viitorul. Aşa că mă lipsesc de veşnicie! „Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut”. Astfel „au nesocotit Israeliţii ţara desfătărilor” tot aşa au dispreţuit ei şi pe Hristos, nevrând să răspundă la chemarea lui Dumnezeu (Ps. 106. 24; Zaharia 11. 13; Matei 22. 5). Omul n-are poftă pentru bunurile lui Dumnezeu; „o ciorbă de linte” preţuieşte mai mult, pentru el, decât un drept în ţara Canaan. Pricina, pentru care Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut era tocmai pricina, care ar fi trebuit să-l împingă să păstreze acest drept. Cu cât pricep mai bine nesiguranţa şi deşertăciunea prezentului omului, cu atât mai mult mă voi lipi de viitorul lui Dumnezeu. Aşa chibzuieşte credinţa. „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3. 11 – 13). Iată gândurile lui Dumnezeu şi prin urmare gândurile credinţei: lucrurile de faţă vor pieri. Să dispreţuim oare cele ce nu se văd? Nicidecum. Ziua de acum este ca o umbră ce trece. Care ne este ajutorul? Scriptura ne spune: „Aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu”. Orice alt cuget nu este decât al unui „lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, şi-a vândut dreptul de întâi născut” (Evr. 12. 16). Dea Domnul, ca să judecăm toate lucrurile cum le judecă El însuşi; şi numai credinţa ne dă putinţa si judecăm ca El.