Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:– cap. 21: naşterea Fiului;– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu ... Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire ...“ (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8.56). El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le“ (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam“. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?