Să venim acum la cercetarea capitolului nostru. Prin încercarea credinţei sale, Avraam cunoaşte mai adânc pe Dumnezeu. Când ne este dat să ieşim biruitori din încercarea trimisă de Dumnezeu însuşi, suntem, cu siguranţă, aduşi într-o legătură mai strânsa cu El, şi învăţăm astfel să preţuim mai mult pe Dumnezeu. Dacă Avraam nu şi-ar fi ridicat mâna ca să-şi junghie pe fiul său, n-ar fi cunoscut niciodată minunata şi bogata adâncime a numelui lui Dumnezeu din acest loc: „Iehova-Jireh” sau „Dumnezeu va îngriji”. Când suntem într-adevăr puşi la încercare, atunci descoperim ce este Dumnezeu. Fără încercări, suntem numai vorbăreţi. Dumnezeu însă nu vrea ca să fim numai atât, ci vrea ca să pătrundem până în adâncimi ce înseamnă cu adevărat legătura personală cu El. Cât de schimbate vor fi fost gândurile şi simţămintele lui Avraam când s-a întors de la Moria la Beerşeba! Cât de mult se vor fi schimbat gândurile lui despre Dumnezeu, Isaac, şi orice alt lucru!
În adevăr, putem zice: „Ferice de cel ce rabdă ispita” (Iacov 1. 12). Încercarea este o cinste nespus de mare pe care Dumnezeu însuşi o face celui încercat; şi cu greu se poate bănui toata fericirea ce izvorăşte din această cinste. Când oamenii sunt aduşi sa grăiască împreună cu Ps. 107 27: „Zadarnică le era toata iscusinţa”, atunci abia descopăr ce este Dumnezeu. Dea Dumnezeu sa răbdăm şi noi încercarea, ca să se dea la iveală lucrarea Sa şi Numele Său să fie slăvit în noi!