„Domnul a făcut cerurile şi pământul în şase zile, şi în ziua a şaptea S-a odihnit şi S-a înviorat“ (Exod 31.17). El Însuşi este încântat de bucuria pe care a pregătit-o pentru făptura Sa.În creaţie admirăm puterea lui Dumnezeu, destoinic să rânduiască miliardele de stele pe întinderea nemăsurată a cerului, să pună hotare mării, să controleze forţa trăsnetului şi a vântului, destoinic şi să întocmească un om dintr-un pumn de ţărână. De asemenea admirăm înţelepciunea Lui care a măsurat perioadele şi anotimpurile, a stabilit un echilibru în întreaga natură, a dat legi plantelor şi instincte animalelor (Psalmul 104.24). Dar mai ales să admirăm bunătatea Lui. El a făcut cerurile, a despărţit pământul de ape, a aşezat luminătorii cei mari ..., „pentru că bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna“ (Psalmul 136). Cu grija unei mame care a pregătit dinainte tot ce va fi necesar pentru copilul pe care-l va aduce pe lume, Dumnezeu a aşezat omul în condiţii ideale. El l-a pus într-o grădină a deliciilor, unde avea să se bucure de liniştea Creatorului său. Suflându-i în nări „suflare de viaţă“ (v.7), Dumnezeu l-a făcut (spre deosebire de animale) un suflet viu şi nepieritor, responsabil faţă de El.