Dacă ne-ar mai trebui şi alte pricini pentru ca să ne îndemne să ne mulţumim cu ce avem, le-am găsi cu prisosinţă în acest capitol. Ce fericire şi ce mulţumire a căpătat Lot? Prea puţin: oamenii din Sodoma îi înconjoară casa, ameninţând să-i spargă uşa; iar el încearcă în zadar să-i împace cu cea mai ruşinoasă propunere. Cine se amestecă cu lumea, pentru ca să-şi mărească averea, trebuie să sufere urmările rele ale purtării sale. Nu putem trage folos din lume şi totodată să ridicăm glas puternic împotriva nelegiuirii ei. „Omul acesta a venit să locuiască aici ca un străin şi acum vrea să facă pe judecătorul” (verset 9). Asta nu se poate. Nu poţi sa ai o înrâurire asupra, lumii decât despărţindu-te şi ţinându-te despărţit de ea, bine înţeles prin puterea harului, nu prin noi înşine. A încerca să încredinţezi lumea de păcat, rămânând totodată în tovărăşie cu ea, cu scopuri băneşti, înseamnă sa pierzi vremea degeaba. Lumea nu pune mult preţ pe o astfel de mărturie şi pe asemenea îndemnări. Tot aşa a fost cu mărturia lui Lot pe lângă ginerii săi: „ginerii lui credeau că glumeşte” (verset 14). În zadar vorbeşti despre o judecată ce vine, câta vreme îţi găseşti bucuriile tocmai în mijlocul celor peste care are să vină această judecată. Mult mai potrivită era starea lui Avraam ca să vorbească de judecată, căci el nu se coborâse în câmpia Sodomei şi deci judecata nu putea să fie o primejdie pentru corturile străinului din Mamre. Dea Domnul ca inimile noastre să caute mai fierbinte roadele scumpe ce însoţesc viaţa celor care umblă ca „străini şi călători pe pământ”! Atunci, În loc să fie scoşi cu sila din lume, ca nefericitul Lot, târât cu sila de îngeri afară din cetate, vom alerga cu o râvnă sfântă spre ţel (Fil. 3. 14).