„Şi Sarai a zis lui Avram; „Asupra ta să cadă ocara care mi se face” (Verset 5). Când greşim, adeseori suntem gata să aruncăm vina pe altul. Sarai culegea numai rodul sfatului ei. Dar vina o aruncă pe Avram: „Asupra ta să cadă ocara care mi se face”. Apoi, cu voia lui Avram, caută să scape de necazul adus de nerăbdarea ei. „Avram a răspuns Sarei: iată, roaba ta este în mâna ta, fă-i ce-ţi place”. Atunci Sarai s-a purtat rău cu ea; şi Agar a fugit de ea”. (Verset. 6). Asta nu se face, căci nu te poţi scăpa de roaba ta cu bătăi. Dacă am greşit cu ceva şi dacă avem de suferit în urma acestor greşeli, nu putem scăpa de aceste urmări întărâtându-ne şi ridicându-ne cu mândrie împotriva lor. Fiindcă dacă încercăm cu acest mijloc nu facem decât să ne încurcăm mai rău. Când am greşit, ar trebui să ne umilim, să ne mărturisim greşeala, şi să aşteptăm scăparea de la Dumnezeu. În purtarea Sarei, nu vedem nimic de felul acesta, ci dimpotrivă nici nu vrea să vadă că a greşit şi atunci, în loc sa aştepte scăparea de Dumnezeu, ea caută sa scape cum ştie ea. Dar toate silinţele cu care ne trudim să ne îndreptăm abaterile, înainte de a le fi mărturisit Domnului, ajung să ne îngreuieze şi mai mult drumul. De aceea Dumnezeu a vrut ca Agar să se întoarcă la stăpâna sa şi să nască un fiu care nu era fiul făgăduinţei, ci o ispită pentru Avram şi pentru casa lui, cum vom vedea mai la vale. Din toate acestea, învăţăm două lucruri de seamă. întâi: dacă am căzut în vreo greşeală din pricina necredinţei noastre, nu putem lecui această greşeală îndată şi nici prin puterile noastre. Lucrurile trebuie sa-şi urmeze cursul lor: „Ce seamănă omul aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea lui pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6. 7 – 8). Iată un adevăr nestrămutat, pe care-l găsim, pretutindeni, în Scriptură şi în viaţa noastră. Dumnezeu iartă păcatul şi pune pe cel credincios iarăşi în starea ce o avea înainte de a păcătui; dar trebuie să culegem ce am semănat. Avram şi Sărai au trebuit să rabde, ani întregi, pe roabă şi pe fiul ei, ne putând să-i alunge decât potrivit voinţei lui Dumnezeu. Lăsarea cu totul în mâinile lui Dumnezeu aduce o binecuvântare deosebită. Dacă ar fi făcut aşa, Avram şi Sarai n-ar fi fost chinuiţi de loc cu starea de faţă a roabei şi a fiului ei. Dar, fiindcă au chemai în ajutor firea lor pământească, trebuiau să sufere urmările.