Agar nu era o unealtă, întrebuinţată de Dumnezeu, pentru îndeplinirea făgăduinţei pe care o făcuse lui Avram. Dumnezeu făgăduise un copil lui Avram, dar nu spusese că acel copil era să fie al Agarei. Şi Biblia ne spune că Avram şi Sarai, făcând ce au făcut, şi-au mărit mâhnirea, căci Agar, când s-a văzut însărcinată, a privit cu dispreţ pe stăpână-sa. Dar asta n-a fost decât începutul tuturor necazurilor, care au izvorât din graba lor de a întrebuinţa mijloace omeneşti pentru îndeplinirea făgăduinţei lui Dumnezeu. Vrednicia Sarei a fost călcată în picioare de o roabă egipteană; căci Agar, văzând starea de stârpiciune în care se afla stăpâna sa, a dispreţuit-o. Vrednicia şi autoritatea nu se pot păstra decât rămânând în necurmată legătura cu Dumnezeu. Nimeni nu este mai neatârnat de tot ce-l înconjoară, decât cel ce umblă, în adevăr, prin credinţă şi aşteaptă ajutorul său numai de la Dumnezeu. Dar îndată ce copilul lui Dumnezeu caută să intre în legătură cu lumea şi să ceară ajutor de la lume, îşi pierde vrednicia pe care i-o dă starea de copil al lui Dumnezeu şi, în curând, îşi dă şi el seama de aceasta pierdere. Nu se pricepe îndeajuns că cea mai mica abatere din calea credinţei aduce o pagubă însemnată. Fireşte că şi acei care merg pe calea credinţei vor întâmpina neapărat încercări şi greutăţi, dar pot sa fie şi asiguraţi că bucuria şi fericirea de care se vor împărtăşi îi vor despăgubi. Pe când dacă se abat din această cale vor întâmpina încercări şi greutăţi mult mai mari, dar fără nici o despăgubire.