Refuzând oferta regelui Sodomei, Avraam nu a pierdut nimic. Dimpotrivă! Domnul îi apare şi îi spune: „Eu sunt ... răsplata ta cea foarte mare“ (v. 1). El nu spune ce vrea să îi dea, ci ce vrea să fie pentru el. A-L avea pe Dătător este mai mult decât a avea darurile Lui. Credinţa lui Avraam îşi însuşeşte promisiunea lui Dumnezeu că El îi va da o sămânţă cerească. El dă „glorie lui Dumnezeu, ... fiind deplin convins că ceea ce a promis El poate să şi facă“ (Romani 4.20-21). A-L crede pe Dumnezeu (nu numai a crede în Dumnezeu) este suficient pentru a-l socoti îndreptăţit (v. 6). Acest verset de importanţă majoră este citat în trei cărţi din Noul Testament (Romani 4.3, 9, 22; Galateni 3.6; Iacov 2.23).Acum, odată ce Domnul a promis, legământul trebuie pecetluit prin jertfe (v. 9, 10). Moartea lui Hristos este singurul mijloc prin care Dumnezeu poate împlini ceea ce a promis. Păsările de pradă care caută să acapareze bucăţi din animalele despicate sunt o imagine a eforturilor lui Satan de a ne jefui de unele rezultate ale morţii lui Hristos. Dar credinţa noastră, ca şi cea a lui Avraam, trebuie să fie activă pentru a-l alunga.Sfârşitul capitolului ne arată cum omul lui Dumnezeu are perspective mai bogate referitoare la moştenirea promisă. Aceasta se întâmplă întotdeauna omului a cărui credinţă este pusă la încercare.