Dar cel care umblă prin credinţă nu este cruţat de loviturile vrăjmaşului. Adesea, o nouă ispita vine numaidecât după o biruinţă. Astfel se întâmplă lui Avram. „După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare” (verset 17). Această întâmpinare ascundea, în chip vădit, o mare primejdie. „împăratul Sodomei” înfăţişează un gând şi o faţă a puterii vrăjmaşului, cu totul deosebite de cele ce vedem în „Chedorlaomer împreună cu împăraţii care erau cu el”. În cel dintâi, auzim, mai de grabă, şuieratul şarpelui; în al doilea, răcnetul leului. Insă, fie că Avram are a face cu şarpele, fie că are a face cu leul, harul Domnului îi este de ajuns; şi acest har stă la îndemâna slujitorului lui Dumnezeu, tocmai la vreme potrivită. „Melchisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea înalt. Melchisedec a binecuvântat pe Avram şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Prea-înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Prea-înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale” (verset 18-20). Aici avem de luat în seamă, întâi, clipa în care Melchisedec s-a ivit, şi, al doilea, îndoita urmare a acestei întâlniri, Melchisedec nu vine în întâmpinarea lui Avram când acesta urmareşte pe Chedorlaomer, ci tocmai când împăratul Sodomei urmăreşte pe Avram. Ca să fie în stare să ducă o luptă mult mai apriga decât aceia din care abia ieşise, Avram avea trebuinţă de o legătură cu Dumnezeu mult mai adâncă.
Pâinea şi vinul lui Melchisedec au înviorat sufletul lui Avram, după lupta lui împotriva lui Chedorlaomer, iar binecuvântarea i-a întărit inima pentru lupta ce avea să ducă împotriva împăratului Sodomei. Deşi biruitor, Avram stătea în preajma unei noi lupte. De aceia, jertfitorul împărătesc înviorează sufletul biruitorului şi întăreşte inima luptătorului. Simţi o deosebită bucurie, văzând felul în care Melchisedec face cunoscut pe Dumnezeu minţii lui Avram. Îi numeşte „DumnezeuI cel Prea-înalt, Ziditorul cerului şi al pământului” apoi spune că Avram e „binecuvântat” din partea aceluiaşi Dumnezeu. Este o puternică pregătire pentru întâmpinarea împăratului Sodomei. Un om binecuvântat de Dumnezeu n-avea trebuinţa de ceea ce-i putea da un vrăjmaş. Căci, dacă Ziditorul cerului şi al pământului îi umplea gândurile, bunurile Sodomei nu puteau să-l momească nicidecum. Şi când vine împăratul Sodomei şi-i spune: „dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine”, Avram îi răspunde: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul Cel Prea-înalt, Ziditorul cerului şi al pământului şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţa, nici măcar o curea de încălţăminte; ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram” (verset 21-23). Astfel, Avram n-a primit să se îmbogăţească de pe urma împăratului Sodomei. Cum ar fi putut încerca Avram să scape pe Lot de puterea lumii, dacă ar fi fost stăpânit de lume? Nu pot scăpa pe aproapele meu decât dacă eu însumi sunt scăpat. Cât timp eu sunt în foc, este cu neputinţă să scot pe altul din el. Calea despărţirii de lume pentru Dumnezeu este calea puterii, păcii şi fericirii.
Lumea, cu toate înfăţişările ei felurite, este marea unealtă, de care se slujeşte Satana ca să slăbească mâinile şi să înstrăineze iubirea lui Hristos. Dar, dacă inima este sinceră faţă de El, întotdeauna, El vine s-o bucure, s-o îmbărbăteze şi s-o întărească la vreme potrivită. Dacă dorim să ne împotrivim „lumii, cărnii şi Satanei”, Hristos ne va fi putere şi scut. „Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, care-mi deprinde mâinile la luptă şi degetele la bătălie” (Ps. 144. 1). „El acoperă capul în ziua luptei” (Ps. 140. 8) şi, în sfârşit: „va zdrobi, în curând, pe Satana sub picioarele voastre” (Rom. 16. 20). Domnul să ne ţină inimile, în adevărul Său, în mijlocul acestei lumi, care ne întinde fel de fel de curse.