În acest capitol, avem istoria răzvrătirii celor cinci împăraţi împotriva lui Chedorlaomer şi a bătăliei, care a urmat. Duhul Sfânt vorbeşte de mişcările acestor împăraţi şi ale oştilor lor, fiindcă ele ating întru câtva pe poporul lui Dumnezeu. Avram nu era amestecat în aceste răzvrătiri; nici cortul său, nici altarul său nu puteau sa fie pricina unui război, cu atât mai puţin aveau să sufere ceva în urma izbucnirii acestui război. Partea omului ceresc nu poate stârni niciodată poftele împăraţilor sau ale cuceritorilor lumii acesteia.
Dar dacă Avram n-avea ce căuta în bătălia celor „patru împăraţi împotriva celor cinci”, nu tot aşa stăteau lucrurile cu Lot, căci acesta, fiind în Sodoma, se găsea în mijlocul focului. Cât timp umblăm prin har, pe cărarea credinţei, suntem în afară de împrejurările în care se află lumea. Dacă ne părăsim însă sfânta noastră stare de „cetăţeni ai cerului” (Fil. 3 20), ca să ne căutăm un nume, un loc şi o parte pe pământ, trebuie să ne aşteptăm la încăierările şi la învălmăşelile din această lume. Lot se aşezase în câmpiile Sodomei aşa că a fost greu lovit în războaiele Sodomei. Ce fel de mărturie putea să mai facă Lot în Sodoma? Slabă de tot. Prin faptul că se aşezase în acel loc, dăduse o lovitură de moarte mărturiei sale. Dacă ar fi rostit un singur cuvânt împotriva Sodomei şi împotriva purtărilor locuitorilor ei, s-ar fi osândit pe sine însuşi. Căci Sfânta Scriptură nu ne arată că Lot ar fi avut gândul de a mărturisi pe Domnul, atunci când şi-a întins corturile până la Sodoma. Dimpotrivă, se pare că numai interesele personale şi familiare au fost pricinile, care i-au hotărât purtarea. Cu toate că apostolul Petru ne zice că: „Lot era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi”, totuşi e destul de lămurit că Lot n-ar fi avut decât prea putină putere ca să se împotrivească acestei răutăţi, chiar dacă ar fi fost gata să i se împotrivească.
E foarte însemnat lucru să ne dăm seama, că e peste putinţă să urmărim doua ţinte deodată, cum sunt, de pilda, interesele mele pământeşti şi ale Evangheliei Domnului Hristos. Fireşte că nimic nu mă împiedecă să-mi văd şi de afacerile mele, şi de vestirea Evangheliei; dar, lămurit este că, una din amândouă va fi ţinta mea anume. Pavel vestea Evanghelia, în vreme ce împletea corturi; însă. Evanghelia, nu împletitul corturilor îi era ţinta. Dacă afacerile mele îmi sunt ţelul, predicarea mea n-are să fie decât o lucrare de formă, neroditoare, dacă nu este o pricină spre a-mi sfinţi lăcomia. Inima noastră e nespus de rea şi ne înşeală, adesea, îngrozitor, când dorim să ajungem la o ţintă anumită. Ne dă cele mai adevărate temeiuri ca să facem ce dorim; dar ochii minţii noastre, întunecaţi de interese personale, sau de o voinţă necugetată, nu mai sunt în stare sa priceapă rostul acestor temeiuri. Mulţi, ca să rămână în starea pe care, de altminteri, o recunosc ca greşită, spun că numai în această stare, pot avea un câmp de lucru mai întins! „Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 10. 22), iată răspunsul lui Dumnezeu în orice apărare a omului. Istoria lui Avram şi a lui Lot ne dovedeşte, îndeajuns, că cel mai sigur şi cel mai bun mijloc de a. sluji lumii este tocmai să fii credincios faţă de ea, iar slujirea lui Dumnezeu nu se arată decât despărţindu-ne de ea şi mărturisind împotriva ei.