„Căci El zice şi se face; porunceşte şi ce porunceşte se face” (Ps. 33.9).
Necredinciosul vrea sa ştie: cum? unde? când? – Duhul însă zice: „Prin credinţe, pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa ca tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se vad” (Evr. 11.3).
În ciuda zâmbetului dispreţuitor al celui necredincios, creştinul rămâne deplin mulţumit cu acest răspuns.
Dumnezeu nu vrea să facă din noi oameni de ştiinţă, nici să stea de vorbă cu noi asupra unor amănunte, pe care le-am putea vedea cu fel de fel de instrumente. Ci El vrea sa ne aducă în faţa Sa, ca închinători, cu inimile şi minţile luminate şi mânate de Sfântul său Cuvânt. Cel necredincios poate dispreţui părerile mărginite şi de rând, cum numeşte el încrederea celui credincios în Sfânta Scriptură. Poate chiar sa se fălească mult şi bine cu instrumentele cu care măsoară întinderea cerurilor, sau să se laude cu descoperirile pe care le face în adâncimile pământului; – în ce ne priveşte, noi cei credincioşi, ne lipsim „de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite aşa” (1Tim 6.20). Suntem deplin încredinţaţi că toate descoperirile adevărate, fie „sus în cer, fie jos pe pământ, sau în apa, sau sub pământ” se potrivesc de minune cu cele scrise în Cuvântul lui Dumnezeu. Toate celelalte pretinse descoperiri nu trebuiesc ţinute în seamă, căci inima celui credincios este pe deplin încredinţată de tot adevărul cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai trainică ocrotire împotriva celui necredincios şi a oricărei credinţe deşarte.
O cunoaştere adâncă a Sfintei Scripturi şi o supunere desăvârşită la tot ce spune ea, iată ce ne trebuieşte pentru vremea de azi. Să dea Dumnezeu ca, prin harul Său, în mijlocul nostru, această cunoştinţă şi această supunere să crească!