Iată într-adevăr un câmp în care numai Dumnezeu putea să lucreze. În trufia inimii sale, omul s-ar fi arătat, negreşit, gata să ia parte la lucrarea lui Dumnezeu. Dar, aici, omul n-are loc până ce ajunge şi el, la rândul sau, pe mâna puterii făptuitoare. Dumnezeu singur este la lucru. Din lumina veşnică a locuinţei Sale, El priveşte pământul pustiu şi gol, pe care îşi va desfăşura şi împlini planurile Sale minunate. Aici, pe pământul acesta, va trăi, va lucra şi va muri Fiul lui Dumnezeu, ca să învedereze lumii însuşirile desăvârşite ale lui Dumnezeu. Peste tot era întuneric şi haos; dar „Dumnezeu este un Dumnezeu al luminii şi al orânduielii”. „Dumnezeu este lumină şi în El nu este întuneric” (1Ioan 1.5). Nici un fel de întuneric nu poate să dăinuiască în faţa Lui. „Şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor” (versetul 2). În chip tainic, se pregăteau aici lucrările Sale de mai târziu: un loc prea întunecos înfăţişa un câmp întins de lucru pentru Dumnezeul luminii şi al vieţii. Numai Dumnezeu putea să lumineze întunericul acesta şi să facă să ţâşnească viaţa din el, înlocuind haosul cu rânduiala şi punând o întindere între ape. Numai în felul acesta, viaţa avea să se arate fără sfială de moarte. Lucrările acestea erau vrednice de Dumnezeu.