Deşi, în general, e adevărat că secerăm ceea ce am semănat, trebuie observat că această prevenire urmează îndemnului la dărnicia creştină. Privind lucrurile în această perspectivă, vedem că semănarea pentru fire înseamnă a-ţi cheltui banii doar pentru tine însuţi, pentru confortul tău şi pentru plăcerile tale. Dar semănarea pentru Duhul înseamnă a-ţi folosi banii pentru propăşirea intereselor lui Dumnezeu.
Cei ce seamănă pentru fire seceră o recoltă de dezamăgire şi pierdere, aici pe pământ, întrucât, pe măsură ce înaintează în vârstă, constată că firea veche sau carnea pentru care au trăit, împlinindu-i poftele, se degradează tot mai mult, apropiindu-se cu repeziciune de moarte, după care, în viaţa de apoi îşi pierd şi răsplăţile veşnice. Dar cel ce seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Două sunt modalităţile în care foloseşte Biblia sintagma: viaţa veşnică.
(1) Ea este bunul de care se bucură în prezent toţi credincioşii (Ioan 3:36).
(2) Este în acelaşi timp viaţa pe care credinciosul o va primi la sfârşitul alergării sale pe acest pământ (Romani 6:22). Cei ce seamănă în Duhul se bucură de viaţă veşnică aici pe pământ, într-o manieră în care alţi creştini nu se bucură de ea. Şi apoi ei vor culege răsplăţile care însoţesc credincioşia, atunci când vor ajunge în casa lor cerească.