Deşi la prima vedere s-ar părea că nu este aşa, versetul acesta constituie una din cele mai importante declaraţii ale adevărului creştin din întreaga epistolă.
Circumcizia era un ritual extern. Învăţătorii iudaici făceau ca totul să depindă de îndeplinirea acestei ceremonii. Circumcizia era temelia iudaismului. Pavel însă o dă la o parte, cu eleganţă: „circumcizia nu este nimic". Nu contează nici ritualul, nici iudaismul, nici legalismul. Apoi Pavel adaugă: nici necircumcizia. Asta pentru că există unii care se mândresc cu absenţa acestui ritual, întregul lor serviciu bisericesc fiind întemeiat pe revolta împotriva acestei ceremonii. Dar nici asta nu are valoare.
Ceea ce contează la Dumnezeu este o nouă creaţie. El doreşte să vadă viaţa transformată, cum spune din nou Findlay: „Adevăratul creştinism este cel care-i transformă pe oamenii răi în oameni buni, care-i transformă pe robii păcatului în fii ai lui Dumnezeu." Toţi oamenii se află într-una din aceste două creaţii. Ca oameni născuţi pe lumea aceasta, ei sunt păcătoşi, neajutoraţi şi condamnaţi. Toate eforturile lor de a se mântui singuri sau de a-I da o mână de ajutor lui Dumnezeu în salvarea lor, prin intermediul unui caracter frumos sau al faptelor bune, sunt zadarnice, lăsându-i total neschimbaţi. Noua creaţie are drept căpetenie pe Cristos cel înviat, cuprinzându-i pe toţi cei ce au fost răscumpăraţi de păcat şi au primit viaţa nouă în El. Întrucât noua creaţie este a lui Cristos, de la început până la sfârşit, ea exclude orice gând de a câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu prin caracter sau prin faptele bune ale cuiva. Viaţa de sfinţenie poate fi produsă nu prin îndeplinirea unui ritual, ci prin predarea faţă de Cristos, lăsându-L pe El să-Şi trăiască viaţa în credincios. Noua creaţie nu este o ameliorare, o îmbunătăţire sau o adăugire la vechea creaţie, ci una cu totul nouă.