În versetul acesta trei sunt atitudinile de care trebuie să ne ferim:
1. Slava deşartă - Să nu umblăm după slava deşartă, sau să nu avem o opinie falsă ori deşartă despre noi înşine. Dumnezeu nu vrea ca creştinii să se laude sau să se îngâmfe, căci asta nu-i stă bine unui păcătos mântuit prin har. Oamenii care trăiesc sub lege adesea se laudă şi se mândresc cu realizările lor palide, dispreţuindu-i pe cei ce nu sunt pe măsura normelor stabilite de ei. Tot aşa şi creştinii legalişti adesea îi vor privi cu dispreţ pe alţi creştini care nu au aceleaşi liste cu lucrurile îngăduite şi neîngăduite, prin urmare, condamnându-i.
2. Provocare - provocându-ne unii pe alţii. Este o tăgăduire a vieţii pline de Duhul să-i provoci sau să-i întărâţi pe alţii să se conformeze propriilor tale puncte de vedere. Asta pentru că niciodată nu putem şti problemele şi ispitele cu care este confruntată inima cuiva, dacă nu ne-am aflat în poziţia sa.
3. Invidia - invidiindu-ne unii pe alţii. Invidia este în mod concret păcatul de a dori un lucru ce aparţine altuia, un folos necuvenit, un lucru pentru care nu suntem îndreptăţiţi. Invidia este resentimentul avut faţă de succesul superior al altei persoane, talentele, averile sau frumuseţea acelei persoane. Cei mai puţin talentaţi sau dominaţi de un caracter slab vor fi ispitiţi să-i invidieze pe cei ce par a fi mai pricepuţi în păzirea legii. Toate aceste atribute sunt însă străine harului. Un credincios adevărat ar trebui să-i stimeze pe alţii mai presus decât se stimează pe sine. Cei ce păzesc legea sunt însă dornici după slava deşartă. Dar cei ce posedă un caracter mare slujesc, de cele mai multe ori nebăgaţi în seamă, trudind în tăcere şi seninătate.