Este semnificativ faptul că apostolul face distincţie între faptele firii vechi şi roadă Duhului. Faptele sunt produse de energia omului. Roadă creşte în măsura în care ramura rămâne ataşată de viţă (Ioan 15:5). Este aceeaşi deosebire dintre o fabrică şi o grădină. Observaţi că roadă este la singular, nu la plural. Duhul Sfânt produce un singur fel de roadă, adică transformarea după chipul lui Cristos. Toate virtuţile enumerate acum descriu viaţa copilului lui Dumnezeu. Dr. C. I. Scofield a subliniat că fiecare dintre ele este străină pe solul inimii omeneşti.

Dragostea este exact ceea ce este Dumnezeu şi ceea ce trebuie să fim şi noi. Este minunat descrisă la 1Corinteni 13, fiind enunţată în toată plinătatea pe crucea Calvarului.

Bucuria este mulţumirea şi satisfacţia faţă de Dumnezeu şi felul în care se poartă cu noi. Cristos a etalat-o la Ioan 4:34.

Pacea ar putea cuprinde şi pacea lui Dumnezeu, şi relaţiile de armonie dintre creştini. În ce priveşte pacea în viaţa Răscumpărătorului, vezi Luca 8:22-25.

Îndelunga răbdare este răbdarea în suferinţe, în momente agasante şi în prigoane. Exemplul suprem îl găsim la Luca 23:34.

Bunătatea este blândeţea şi gingăşia arătată faţă de alţii, poate cel mai bine exemplificată în atitudinea Domnului faţă de copii (Marcu 10:14).

Facerea de bine este bunătatea arătată altora, concretizată prin fapte de bunătate. Pentru a vedea facerea de bine în acţiune, nu trebuie decât să citim Luca 10:30-35.

Credincioşia ar putea însemna încrederea în Dumnezeu, încrederea în fraţii şi surorile noastre de credinţă, fidelitatea sau probitatea. Probabil că probitatea este sensul cel mai exact avut în vedere aici.

Blândeţea este ocuparea locului smerit, aşa cum a procedat Isus când a spălat picioarele ucenicilor (Ioan 13:1-17).

Stăpânirea de sine înseamnă literalmente să te abţii, să te stăpâneşti, mai cu seamă în privinţa sexualităţii. Viaţa noastră trebuie să fie disciplinată. Poftele, patimile, apetiturile şi nervii trebuiesc toate stăpânite. Apoi trebuie să practicăm moderaţia, după cum arată şi Samuel Chadwick:

„În engleza lapidară a cotidianelor engleze pasajul acesta sună cam aşa: roadă Duhului este o dispoziţie plină de afecţiune şi dragoste; un duh radiind de bucurie şi un temperament voios; o minte liniştită şi o comportare aşezată; o răbdare îngăduitoare în împrejurări stresante şi în prezenţa unor oameni provocatori; o pătrundere interioară plină de compasiune şi o atitudine săritoare, dar plină de tact; o judecată generoasă şi un spirit cuprinzător de caritate; loialitate şi probitate în toate împrejurările; smerenie care se uită pe sine în bucuria altora; în toate lucrurile o atitudine de auto-control şi stăpânire de sine, care este semnul distinctiv suprem al desăvârşirii. Ce izbitoare este această imagine în raport cu 1Corinteni 13!”

Pavel încheie lista cu comentariul criptic: „împotriva unor astfel de lucruri nu este lege." Desigur că, nu este! Căci aceste virtuţi îi sunt plăcute lui Dumnezeu, benefice pentru alţii şi bune pentru noi înşine.

Dar cum se produce această roadă? Prin eforturile omului? Nicidecum! Ci este produsă în măsura în care creştinii trăiesc în părtaşie cu Domnul, în măsura în care au privirile aţintite asupra Mântuitorului, privindu-l cu adoraţie şi ascultându-L în viaţa de zi cu zi. Duhul Sfânt produce acest miracol minunat. El îi transformă după chipul lui Cristos, iar ei devin ca El aţintindu-şi privirile asupra Lui (2Corinteni 3:18). După cum mlădiţa îşi trage toată seva, toate substanţele nutritive de care are nevoie pentru ca să trăiască din viţă, tot aşa şi credinciosul în Cristos îşi extrage tăria din Adevărata Viţă, fiind astfel învrednicit să trăiască o viaţă rodnică pentru Dumnezeu.